🔥 Dominic & Daima — Focul din Umbre
Capitolul 1: Privirea din Grecia
Era iunie, o noapte caldă pe o terasă suspendată deasupra Egeei, undeva pe o insulă unde companiile bogate își trimiteau oamenii importanți. Muzica era discretă, paharele aburite, iar în aer plutea acel amestec de parfum fin și plictiseală corporatistă.
Dominic, 43 de ani. Îmbrăcat impecabil, cu o cămașă albă desfăcută la un nasture sub gât, privirea albastră pătrunzătoare străbătea agitația elegantă. Nu era acolo pentru networking. El observa. Căuta.
Și atunci a văzut-o.
Ea. Daima. Numele nu-l știa încă. Dar privirea aceea… Dumnezeule.
Mică de statură, dar cu o alură care făcea ca fiecare bărbat din jur să se simtă dezarmat fără să înțeleagă de ce. Rochia îi mângâia șoldurile lucrate, spatele gol vibra ușor în lumina serii. Fostă dansatoare? Se simțea. Mișcările ei păreau un tango lent cu viața.
Privirea lor s-a întâlnit. Furtună mută. Un secund tăcut și interzis. Nicio mișcare. Nicio vorbă. Dar în pieptul lui Dominic, sângele a pornit o goană nebună. Ea a zâmbit ușor… și a dispărut în mulțime.
🖤 Capitolul 2: Italia – Fără Scăpare
Milano. Trei luni mai târziu. O conferință artistică legată de sponsorizarea dansului sportiv. Dominic era acolo din întâmplare. Sau poate nu.
Și ea… apărea din nou, ca o scenă visată: tocuri fine, pantaloni mulați, un top simplu, dar provocator. Ochii ei negri, intensi, scânteiau. De data asta, ea s-a apropiat.
— Ne-am mai văzut, nu?
— Da, dar nu destul.
Zâmbet. Tăcere. Și o propoziție șoptită de Daima, aproape de buza lui:
— Ești gata să nu mai fii doar un privitor?
🔥 Capitolul 3: Nopțile din apartamentul ei de la etajul 6
Fiecare atingere era ca o coregrafie pe pielea lui.
În a doua noapte, a scos un mic cufăr de lemn. Cătușe căptușite cu catifea, un guler de piele, o cravașă delicată. Dominic a ridicat o sprânceană.
— Ai încredere?
— Daima... tu mă faci să ard.
A fost condus, legat, mușcat, provocat. Ea l-a lăsat să creadă că are controlul, doar pentru a i-l lua înapoi. A doua noapte, ea a purtat un set de lenjerie neagră cu inserții de piele, încrustat cu detalii argintii. Îl privea în timp ce el era întins, încordat, gol, cu doar o mână liberă… pe care o folosea doar când ea îi permitea.
Gemete înfundate. Tensiuni urmate de râs ușor. O luptă între doi adulți care știau prea bine jocurile minții și ale trupului.
🕯️ Capitolul 4: Ultima noapte... sau începutul?
Într-o seară, după o sesiune fierbinte în care el o legase la rândul lui și o făcuse să tremure de 3 ori, ea a spus:
— Dacă te mai întâlnesc… data viitoare, eu o să fiu cea care supune, fără unelte.
El a zâmbit și i-a răspuns:
— Aștept acea noapte. Dar fii sigură… până atunci, o să fii a mea în gând. În fiecare seară.
🔥 Capitolul Final: Răsuflări în Tăcere
Ultima noapte.
Sau așa credeau amândoi.
Apartamentul era tăcut, doar geamul deschis lăsa lumina orașului să pătrundă ca o invitație nerostită. Pe pat, pielea lor încă tremura umezită de atingeri, dar liniștea nu era somn. Era tensiune. Era... întrebare.
Ea s-a ridicat din pat, goală, cu părul ciufulit, mersul ușor obosit, dar trupul... Dumnezeule, trupul acela părea să sfideze oboseala. Și-a tras o cămașă de-a lui, largă, albă. Niciodată o piesă vestimentară n-a părut mai interzisă pe o femeie.
Dominic o privea. Mâna lui încă îi simțea forma coapsei, dar mintea deja o pierdea.
— O să plec mâine dimineață, i-a zis ea, fără să-l privească.
— Unde?
— Nu contează. Îți promit că nu e ultima dată când mă vezi.
— Promisiuni...
— Da, dar ale mele au gust. Și uneori... lasă urme.
S-a întors spre el și și-a dezgolit gâtul ușor.
— Vezi semnul ăsta?
— Da.
— Tu l-ai făcut.
A zâmbit, și pentru prima dată, ochii ei au trădat vulnerabilitate. Sau poate a fost doar o iluzie.
A lăsat o mică scrisoare pe masa din hol. Nu era sigilat nimic. Pe ea scria:
„Când o să vrei mai mult... caută-mă unde focul nu se stinge niciodată.”
Sub semnătură: Daima 🔗
Ușa s-a închis în spatele ei.
Și aerul a devenit... greu.
Dominic a rămas nemișcat, cu privirea spre nimic , și a spus în gând:
— Nu s-a terminat. Știu sigur. Asta abia începe...
